Ghiveci de legume pentru iarna

Ghiveci de legume pentru iarna

Share it on your social network:

Or you can just copy and share this url

Ingrediente

Numar portii:
3 Kg rosii bine coapte
5-6 cepe mari
o capata de usturoi
6-7 morcovi
2-3 teline
4 ardei grasi si 4 gogosari
o conopida
pastai
dovlecei
vinete
1 sfert de kilogram sau mai mult de fasole pastai
sare neiodata
boabe de piper
foi de dafin

Acest ghiveci este atat de delicios, incat poti sa il mananci direct din borcan.

  • 3 ore
  • Portii 6
  • Medium

Ingredients

Instructiuni

Acest ghiveci de legume la borcan este foarte util iarna. Puteti gati un ghiveci consistent de post adaugand cartofi, sau puteti gati un ghiveci cu carne. Se poate incalzi si servi alaturi de orez fiert.
Din cantitatile date in aceasta reteta se obtin 6 borcane de 800 g.

Etape

1
Gata

Spalati bine toate legumele.
Rosiile trebuie trecute prin masina de suc. Sucul de rosii astfel obtinut va fi folosit pentru a fierbe legmele in el.
Toate legumele se spala, se curata de coji si cotoare (unde este cazul) si se taie in bucatele potrivite. Ceapa se taie solzisori, usturoiul si morcovul felii, dovleceii se taie cuburi sau felii, vinetele in cuburi mari (vinetele pot ramane cu coaja sau puteti curata coaja), ardeii se taie in fasii, pastaile de fasole in bucatele de 4-5 cm, telina se taie in cubulete sau se rade pe razatoarea mare. Fasolea pastai poate fi verde sau alba (galbena), lata sau fideluta. Conopida se desface in buchetele.
Cubuletele de vanata se presara cu sare si se pun pus la scurs intr-o strecuratoare de plastic.

2
Gata

Se pune la fiert sucul de rosii in care se adauga ceapa taiata solzisori, morcovul taiat rondele, telina taiata cuburi, ardeii taiati fasiute, buchetelele de conopida si pastaile de fasole. Se lasa la fiert aproximativ o ora.

3
Gata

Dupa o ora se adauga dovleceii taiati rondele si vinetele scurse, usturoiul taiat feliute. Se adauga uleiul, sarea, piper boabe si frunze de dafin. Se fierbe pana cand legumele sunt bine fierte.

4
Gata

Ghiveciul se pune cat e fierbinte in borcane sterilizate si se inchid bine capacele. Borcanele pline se sterilizeaza fie la bain marie, fie in cuptor.
Pentru bain marie, se pun borcanele invelite in prosoape sau ziare intr-o oala incapatoare. Se toarna apa pana la 3/4 din inaltimea borcanelor. Se sterilizeaza borcanele timp de 60 de minute, din momentul in care apa incepe sa fiarba. Se lasa borcanele in apa pana se racesc.
Pentru sterilizarea in cuptor se pun borcanele intr-o tava in care se adauga apa. Cuptorul trebuie sa fie rece cand se introduce tava cu conserve si apa.
Se inchide usa cuptorului si se porneste caldura. Setati la 130 C (caldura medie spre mica). Din momentul in care fierbe apa din jurul borcanelor se cronometreaza 30 de minute.
Dupa scurgerea acestui timp se stinge cuptorul, iar borcanele se lasa sa se raceasca in cuptor.

Loulou

previous
Salata cu varza rosie, mere si nuci
next
Tarta cu branza brie si pere
previous
Salata cu varza rosie, mere si nuci
next
Tarta cu branza brie si pere

Add Your Comment